În Saga Amurg: Eclipsa, cel de-al treilea film al seriei, răul care a pândit din umbră până acum îşi arată colţii. Oraşul Seattle este devastat de o serie de crime sângeroase şi dispariţii misterioase. Creând o armată dintr-o rasă nouă de vampiri însetaţi de sânge, malefica Victoria s-a întors pentru a se razbuna. Iar Bella, ţinta principală, este acum în pericol de moarte. Uniţi de acest secret înfricoşător, Edward şi Jacob trebuie să încerce să uite rivalitatea dintre ei şi să se alieze pentru a o apăra.
În timp ce luptă pentru a supravieţui, Bella este nevoită să aleagă între cei doi. Conflictul care mocneşte de mii de ani între vampiri şi varcolaci se poate transforma acum într-un adevarăt razboi, declanşat de decizia unei simple muritoare.
Dar Bella mai are o alegere de făcut, una care va schimba vieţile tuturor.
Dragostea şi pasiunea se contopesc cu haosul şi disperarea în cel mai aşteptat film al verii. MediaPro Distribution îţi dezvăluie misterele străvechi începând cu 2 iulie, când are loc premiera naţională a filmului Saga Amurg: Eclipsa pe marile ecrane din România.
[mv:ZZJ50WOT]








tras de par filmul asta,se preg actiunea tot filmul iar la sfarsit nici o actiune,heloooo!!!!
super tare……cool….
ZUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUPER TAREEEEEEEEEEEEEE FILMU E TALENT RAU DE TOT
I <3 Twilight.De fapt totce are legatura ku vampirii.Sunt inebunita dupa film si vampiri.De abia astept sa se faka partea a 4a.:X:X:X::X:XX::X
deci…:)TOATE FILMELE TWILIGHT SAGA SUNT UIMITOAR DE EXCEPTIONAL DE PREFECTE. Filmul este exceptional, nemaintalnit . Poate schimba vieti intr-un mod bun desigur
. Eu sunt o mare mare …pot sa spun ca cea mai mare fana TWILIGHT SAGA am citit cartiel desigur, ioar stephenie este uimitoare
Scire excelent;) Va recomand cartile. Era prima carte pe care l-am citit in toata viata mea si pot sa spun ca de atunci sunt o adevarata “bookworm” 

Mie mi-a schimbat viata! Mi-a dat incredere , acuma cred ca totul este posibil , pot sa dau drumul imaginatiei mele
VA iubesc si sper ca o sa cititi macar o pagina din carte, dar va garantez ca nu o sa puteti sa ii dati drumul dupa aceea
Cred ca exagerezi un pic. si mie mi-a placut filmul,am citit si cartile(nu erau primele din viata mea) si cred ca este un film bun, dar la nivelul lui.Si cred ca stiu de ce ti s-a parut atat de buna cartea. fiind prima pe care ai citit-o nu ma mira nimic…Sper ca nu te-ai suparat pe mine, dar exagerezi si spui niste aberatii
Mie nu mi se pare ca exagereaza, probabil nu ai inteles in profunzime cartile, si eu sunt nebuna dupa carti si filme si abia astept breaking dawn iar stepheie nea anuntat ca inc o carte e pe drum! <3
filmul si cartea au fost bunicele si mie mi-au placut daca tie nu ti-au placut e parerea ta poate mie imi place poate altuia nu ii place
e forate fan filmul super ,super fain
fain film…..imi place la nebunie
frumos film………………….merita vazut…
e suuuuuuuuuuuuper tare filmu…………….. merita varut si recomandat tuturor……………………….. prea misto pt secolu asta………………….. va pop dulceeeeeeeeeee p totiiiiiiiiiii
sooper tare filmul……
SUPER film ciar trebuie vazut . E minunat imi place la nebunie , …… dar……… as fi vrut sa vad nuta lui Bella …………………vai nu?
foarte fain filmu…insa ma “enerveaza” ca ne lasa atata in suspans:)) nu stiti cand apare ultima parte??
The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 1 (2011) – Data aparitiei: 18 Noiembrie 2011
Multumim <3
cine nu stie ?
mesri
super
Am vazut pana acum cele 3 filme: Amurg,New moon=Luna noua si Eclipse . Astept sa apara si cel de al 4 film Zori de zi care va fi inpartit in 2 parti. Dar filmul Amurg la inceput cand a aparut toata lumea era inebunita dupa film si carte dar pana la urma sau lasat batuti si toata lumea zicea ca filmul acesta ( Amurg prima parte) a socat America da de unde nu e un film atat de bun nota mea pt el el ar fi 7 dar cand nai ce-i face te uiti la el a fost incitant filmul datorita ca a fost un film cu vampiri si varcolaci ca pana atunci nu se facuse nici un film cu ei asta e toata treaba dar ori cum sunt niste filme destul de reusite…
ai dreptate anna nu sunt niste filme atat de extraoridinare
Deci nam ce zice…..ma uit la fiecare film de 2/3 ori pe zii si tot nu ma pliktisesc….soooper tare bft all
imi place la nebunie…ma uit la el si nu ma plicty…mie mi se pare cel mai tare film cu vampiri … din toate cate am vazu eo(cel putin):X
bai oameni buni cand apare si a 4 parte? ca inebunesc aiki pt ca nush daca aia a sps da sau nu!! vreti sa mor?
In luna noiembrie.
Deabea astept sa fie si partea a 4..superb filmul
Waw cee mai tari filme twilight super super super fain ma uit ma uit in continu la ele sunt super o ador pa bellla si il iubesc pe edward imi plac la nebunie filmele abia astept partea a 4-a