Ia 5 Euro bonus gratis!
Filme online gratis | Seriale online

The Girl Who Played with Fire (2009)

The Girl Who Played with Fire (2009)
X

În cea de-a doua parte a trilogiei Millenium, Fata care s-a jucat cu focul, acţiunea se concentrează pe personajul Lisbeth Salander. Acuzată de trei crime, Lisbeth este implicată într-o serie de intrigi care au ca origine trecutul ei pătat, în timp ce Mikael Blomkvist face tot ce-i stă în putinţă să dovedească nevinovăţia ei.Michael Nyqvist şi Noomi Rapace continuă să-si interpreteze rolurile principale, acompaniaţi de o echipă remarcabilă, printre care Lena Endre, Peter Andersson şi Per Oscarsson. Experimentatul Daniel Alfredson este regizorul. După succesul primei părţi a trilogiei, Bărbaţi care urăsc femeile, în cinematografe şi vânzarea a peste 21 de milioane de copii ale romanului lui Stieg Larsson, există un interes sporit faţă de Fata care s-a jucat cu focul, atât în Suedia cât şi în afara ţării. Filmul a fost deja lansat în Scandinavia, Italia, Spania şi Elveţia şi numărul de vizitatori de până acum dovedeşte interesul stârnit de seria Millenium. În Spania, filmul a ajuns direct pe locul doi în box office după premiera sa din septembrie.





4 Comentarii
  1. interesante amindoua partile 7

  2. dar a treia parte nu o pune-ti pe site? daca da,multumesc frumos de acum

  3. asteptam a 3-a parte cand o pune-ti? multumesc

Spuneti parerea

X